Alcool

Amenda

9 - 20 puncte amendă

* un punct amendă este 10% din salariul minim brut (2300 lei)

Suspendare permis

90 zile

* la cerere se poate reduce la 30 de zile, dar numai cu examen

Important

*dacă se solicită înlocuirea amenzii cu avertisment, instanța nu poate anula măsura suspendării

Oare cine nu a fost cuprins de emoție când l-a văzut pe polițist venind cu fiola/etilotestul spre el?? 🙂 (probabil numa’ vreo domnișoară de-aia ce-și pune la status ‘tea only’) Și privindu-l pe polițist cum vine, stai și te gândești ‘cine dreaq m-a pus să..?’

Apoi urmează explicațiile, amenda, permisul suspendat și pentru cei mai puțin norocoși – dosarul penal.

Să ne înțelegem: nu susținem condusul după consumul de alcool! Dar, ca avocați, ne punem întrebarea ce se poate face în situația asta?

Păi să vedem. Sunt două situații juridice diferite, alcoolemie sub 0.8 și peste 0.8 la mie. Adică o contravenție în prima variantă, sau o infracțiune în a doua. Tratăm aici cazul 1, că la al doilea sunt prea multe de spus. Deci contravenție.

În primul rând, trebuie știut că alcoolemia se măsoară cu etilometrul (nu etilotestul) sau prin prelevarea de probe la spital. E important aspectul ăsta, fiindcă etilotestul nu are capacitatea legală să măsoare alcoolemia – un secret pe care nu vi-l dezvăluie nici un polițist și probabil nici prea mulți avocați (Etilotest – mijloc de detecție care semnalează prezența etanolului în aerul alveolar expirat; în cazul în care furnizeaza informații de măsurare, acestea nu sunt considerate suficient de exacte, astfel încât să asigure garanțiile necesare pentru constituirea de probe judiciare privind consumul de alcool – vezi aici)

Etilometrul trebuie verificat metrologic, etilotestul nu, acesta din urmă fiind doar un mijloc CERTIFICAT de detectare a alcoolului în aerul expirat.

Poliția ARE etilometre, stați liniștiți. Ce nu prea are în schimb sunt certificatele de verificare metrologică la ele (cam aceeași situație ca la radare). Caz în care măsurătorile sunt fix zero barat. Deci, reținem că în cazul unei măsurători cu etilometrul vom cere la contestație să prezinte poliția acest buletin de verificare.

Dar dacă verififcarea s-a realizat cu etilotest? Atunci avem două variante la momentul verificării: dacă știi că n-ai băut alcool (sau prea mult alcool) cere polițistului să te ducă la probe biologice, iar el e obligat să te ducă. Adică să lase misiunea baltă și să se plimbe pe la spital cu tine. Ceea ce va refuza, caz în care suni IMEDIAT la 112 pentru a semnala refuzul lui și evident trebuie să scrii asta la rubrica ‘obiecțiuni’ din procesul verbal.

Aici e important să știi că alcoolul se neutralizează în organism cu o viteză de 0.15 la mie pe oră, adică dacă ai băut o bere/două e foarte posibil să nu iasă nimic la probe (depinde

de greutate, alcoolemia înseamnă de fapt câte grame de alcool pe kilogram, adică unu la o mie înseamnă un gram de alcool PUR la un kilogram greutate corporală, deci dacă ai 80 de kile trebuie să ai 80 de grame de alcool pur în tine ca să fii la 1 la mie. Alcool pur = alcool alimentar x 0.8 – adică berea are 5% alcool alimentar, adică 4 grame de alcool pur la 100 ml. Deci 20 de grame alcool pur o bere la 0.5 l. Alcoolemia la o bere ar fi 20 împărțit la greutate, să zicem 80, deci 0.25 la mie, adică o oră și 20 minute până la neutralizare :)) – nici asta nu te învață nimeni..

În cazul în care știi că ai băut ceva mai multicel, nu ceri proba biologică și speri să rămâi la contravenție 🙂

Dacă a ieșit ceva la etilotest (adică nu e 0.0 )se întocmește proces verbal și se reține permisul pe 90 de zile. Primești o dovadă de circulație valabilă 15 zile numai dacă mergi la probe biologice, altfel nu.

Contestația la procesul verbal de contravenție SUSPENDĂ aplicarea sancțiunilor, și dacă faci la poliție dovada că ai înregistrat contestație primești permisul înapoi. Numai dacă se respinge definitiv contestația (adică pierzi apelul) trebuie să predai permisul pentru efectuarea pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce.

Deci, mai reținem un aspect: dacă faci contestație mai conduci o perioadă, eventual poți să controlezi într-un anumit fel termenul la care predai permisul. În orașele mari, cu instanțe aglomerate, judecarea fondului și apelului poate dura chiar mai mult de un an de zile și dacă mai ai un avocat poți trage de timp mai mult.. Iar în cele mici, minim 6 luni.

Ce mai e important de știut? Că etilotestul DĂ ERORI, poate arăta valori diferite de zero chiar dacă nu ai consumat DELOC alcool, de exemplu dacă ai folosit apă de gură, sau ai mestecat chestii mentolate, sau dacă ai luat prea multă aspirină sau dacă suferi de diabet.. În aceste situații, la finalul contestației solicită proba cu martori și aduci la termen persoana care știe că esti în vreuna din siutațiile descrise
Mai citeste aici și aici.

Sper că informațiile de aici vă sunt de folos. În caz de amendă, folosiți portalul https://contestamenda.eu prima soluție software care automatizează formularea unei contestații și înregistrarea acesteia la instanța competentă.

Și dacă ai băut ceva, să nu conduci!  E mai simplu și mai ieftin să chemi un taxi.